Federaţia Rusă l-a desemnat recent drept„trimis special pentru Transnistria”, numindu-l şef al părţii ruse în Comitetul de cooperare interministerială Federaţia Rusă – Republica Moldova, pe Dimitri Rogozin, un diplomat belicos, autorul mai multor declaraţii agresive la adresa României. Acest gest marchează începutul unui nou mandat al lui Vladimir Putin și astfel o nouă viziune a poziționării geostrategice a Federației Ruse.
Practic, prin această numire Federația Rusă dă un semnal Uniunii Europene și SUA (angrenate în procesul de reglementare a conflictului transnistrean) că miza regiunii separatiste este una de însemnătate geopolitică, de securitate şi cu relevanţă simbolică pentru Moscova, motiv pentru care nu este dispusă la o reglementare în interesul Republicii Moldova.
Astfel, Kremlinul creează o regiune separatistă în coasta Republicii Moldova și apoi se oferă să rezolve conflictul trimiţând drept ”pacificator” pe cel care singur se laudă că a condus detașamente de voluntari împotriva Republicii Moldova în războiul din 1992…
Pe de altă parte, schimbarea puterii din regiunea transnistreană și înlocuirea încăpăţânatului Smirnov cu mai tânărul Șevciuc, aparent deschis negocierilor, ar putea să afecteze percepția partenerilor europeni cu privire la intențiile Tiraspolului și astfel Chișinăul să fie presat să accepte o reglementare favorabilă regiunii transnistrene (adică Federației Ruse).
Astfel, Chișinăul trebuie să fie flexibil în negocieri, un jucător constructiv, trebuie să angajeze Tiraspolul în acțiuni concrete de reconectare (calea ferată, telecomunicații, cooperare bancară) și să-l lase pe noul lider de la Tiraspol să-și dovedească limitele în fața Europei, cu obiectivul de a evita ”transnistrizarea” întregii republici.
Desigur, există mulți analiști la Chișinău care consideră că avansarea europeană a Republicii Moldova nu se va putea produce decât în urma unei decuplări de zona transnistreană care are din partea Kremlinului tocmai această misiune, de a stopa avansul european al Chișinăului. Cu toate acestea, un astfel de mesaj nu poate deveni oficial în acest moment pentru simplul motiv că nicio forță politică de la Chișinău nu își asumă efectul electoral pe care o astfel de abordare ar putea să îl aducă în alegeri. În momentul în care societatea va conștientiza că decuplarea de zona transnistreană este singura soluție pentru o avansare rapidă și sigură către Uniunea Europeană și astfel efectul electoral nu ar fi defavorabil, cu siguranță vor apărea și forțe politice care vor susține ideea.
Pe de altă parte, există riscul ca anumite state din UE (implicate activ în soluționarea diferendului transnistrean) să aplice principiul”pace cu orice preț” și astfel să prefere rezolvarea problemei nistrene decât europenizarea Republicii Moldova. O astfel de soluționare ar putea fi folosită și ca un prestigiu internațional al liderilor europeni care s-au angajat în identificarea unei ”soluții de compromis”.
În acest moment, o uniune statală (federație sau confederație) cu ”Transnistria”, în care Tiraspolul ar avea drept de veto în politica internă și externă a Republicii Moldova ar face Chișinăul captiv zonei estice. Din punct de vedere electoral, comuniștii (PCRM) + Tiraspolul ar domina forțele pro-europene, ar consolida vectorul antieuropean și orienta politica externă a întregii Republici Moldova în direcția dorită de Federația Rusă. Tocmai de aceea, vectorul pro-european (încă firav) al majorității politice de la Chișinău trebuie consolidat, iar identificarea unei soluții în conflictul transnistrean nu trebuie grăbită până în momentul în care zona din dreapta Nistrului va fi ancorată iremediabil în orbita integrării europene. În acel moment, lucrurile vor fi clare și problema transnitreană va putea fi tranșată. Între timp, Republica Moldova se europenizează, iar un avans mai rapid al Chișinăului spre UE îi va putea aduce o poziție mai bună în negocierile cu Tiraspolul.
Sursa: http://www.catalincornea.ro/2012/05/22/republica-moldova-intre-europenizare-si-transnistrizare/
Federaţia Rusă l-a desemnat recent drept„trimis special pentru Transnistria”, numindu-l şef al părţii ruse în Comitetul de cooperare interministerială Federaţia Rusă – Republica Moldova, pe Dimitri Rogozin, un diplomat belicos, autorul mai multor declaraţii agresive la adresa României. Acest gest marchează începutul unui nou mandat al lui Vladimir Putin și astfel o nouă viziune a poziționării geostrategice a Federației Ruse.
Practic, prin această numire Federația Rusă dă un semnal Uniunii Europene și SUA (angrenate în procesul de reglementare a conflictului transnistrean) că miza regiunii separatiste este una de însemnătate geopolitică, de securitate şi cu relevanţă simbolică pentru Moscova, motiv pentru care nu este dispusă la o reglementare în interesul Republicii Moldova.
Astfel, Kremlinul creează o regiune separatistă în coasta Republicii Moldova și apoi se oferă să rezolve conflictul trimiţând drept ”pacificator” pe cel care singur se laudă că a condus detașamente de voluntari împotriva Republicii Moldova în războiul din 1992…
Pe de altă parte, schimbarea puterii din regiunea transnistreană și înlocuirea încăpăţânatului Smirnov cu mai tânărul Șevciuc, aparent deschis negocierilor, ar putea să afecteze percepția partenerilor europeni cu privire la intențiile Tiraspolului și astfel Chișinăul să fie presat să accepte o reglementare favorabilă regiunii transnistrene (adică Federației Ruse).
Astfel, Chișinăul trebuie să fie flexibil în negocieri, un jucător constructiv, trebuie să angajeze Tiraspolul în acțiuni concrete de reconectare (calea ferată, telecomunicații, cooperare bancară) și să-l lase pe noul lider de la Tiraspol să-și dovedească limitele în fața Europei, cu obiectivul de a evita ”transnistrizarea” întregii republici.
Desigur, există mulți analiști la Chișinău care consideră că avansarea europeană a Republicii Moldova nu se va putea produce decât în urma unei decuplări de zona transnistreană care are din partea Kremlinului tocmai această misiune, de a stopa avansul european al Chișinăului. Cu toate acestea, un astfel de mesaj nu poate deveni oficial în acest moment pentru simplul motiv că nicio forță politică de la Chișinău nu își asumă efectul electoral pe care o astfel de abordare ar putea să îl aducă în alegeri. În momentul în care societatea va conștientiza că decuplarea de zona transnistreană este singura soluție pentru o avansare rapidă și sigură către Uniunea Europeană și astfel efectul electoral nu ar fi defavorabil, cu siguranță vor apărea și forțe politice care vor susține ideea.
Pe de altă parte, există riscul ca anumite state din UE (implicate activ în soluționarea diferendului transnistrean) să aplice principiul”pace cu orice preț” și astfel să prefere rezolvarea problemei nistrene decât europenizarea Republicii Moldova. O astfel de soluționare ar putea fi folosită și ca un prestigiu internațional al liderilor europeni care s-au angajat în identificarea unei ”soluții de compromis”.
În acest moment, o uniune statală (federație sau confederație) cu ”Transnistria”, în care Tiraspolul ar avea drept de veto în politica internă și externă a Republicii Moldova ar face Chișinăul captiv zonei estice. Din punct de vedere electoral, comuniștii (PCRM) + Tiraspolul ar domina forțele pro-europene, ar consolida vectorul antieuropean și orienta politica externă a întregii Republici Moldova în direcția dorită de Federația Rusă. Tocmai de aceea, vectorul pro-european (încă firav) al majorității politice de la Chișinău trebuie consolidat, iar identificarea unei soluții în conflictul transnistrean nu trebuie grăbită până în momentul în care zona din dreapta Nistrului va fi ancorată iremediabil în orbita integrării europene. În acel moment, lucrurile vor fi clare și problema transnitreană va putea fi tranșată. Între timp, Republica Moldova se europenizează, iar un avans mai rapid al Chișinăului spre UE îi va putea aduce o poziție mai bună în negocierile cu Tiraspolul.
Sursa: http://www.catalincornea.ro/2012/05/22/republica-moldova-intre-europenizare-si-transnistrizare/
Astfel, Kremlinul creează o regiune separatistă în coasta Republicii Moldova și apoi se oferă să rezolve conflictul trimiţând drept ”pacificator” pe cel care singur se laudă că a condus detașamente de voluntari împotriva Republicii Moldova în războiul din 1992…
Pe de altă parte, schimbarea puterii din regiunea transnistreană și înlocuirea încăpăţânatului Smirnov cu mai tânărul Șevciuc, aparent deschis negocierilor, ar putea să afecteze percepția partenerilor europeni cu privire la intențiile Tiraspolului și astfel Chișinăul să fie presat să accepte o reglementare favorabilă regiunii transnistrene (adică Federației Ruse).
Astfel, Chișinăul trebuie să fie flexibil în negocieri, un jucător constructiv, trebuie să angajeze Tiraspolul în acțiuni concrete de reconectare (calea ferată, telecomunicații, cooperare bancară) și să-l lase pe noul lider de la Tiraspol să-și dovedească limitele în fața Europei, cu obiectivul de a evita ”transnistrizarea” întregii republici.
Desigur, există mulți analiști la Chișinău care consideră că avansarea europeană a Republicii Moldova nu se va putea produce decât în urma unei decuplări de zona transnistreană care are din partea Kremlinului tocmai această misiune, de a stopa avansul european al Chișinăului. Cu toate acestea, un astfel de mesaj nu poate deveni oficial în acest moment pentru simplul motiv că nicio forță politică de la Chișinău nu își asumă efectul electoral pe care o astfel de abordare ar putea să îl aducă în alegeri. În momentul în care societatea va conștientiza că decuplarea de zona transnistreană este singura soluție pentru o avansare rapidă și sigură către Uniunea Europeană și astfel efectul electoral nu ar fi defavorabil, cu siguranță vor apărea și forțe politice care vor susține ideea.
Pe de altă parte, există riscul ca anumite state din UE (implicate activ în soluționarea diferendului transnistrean) să aplice principiul”pace cu orice preț” și astfel să prefere rezolvarea problemei nistrene decât europenizarea Republicii Moldova. O astfel de soluționare ar putea fi folosită și ca un prestigiu internațional al liderilor europeni care s-au angajat în identificarea unei ”soluții de compromis”.
În acest moment, o uniune statală (federație sau confederație) cu ”Transnistria”, în care Tiraspolul ar avea drept de veto în politica internă și externă a Republicii Moldova ar face Chișinăul captiv zonei estice. Din punct de vedere electoral, comuniștii (PCRM) + Tiraspolul ar domina forțele pro-europene, ar consolida vectorul antieuropean și orienta politica externă a întregii Republici Moldova în direcția dorită de Federația Rusă. Tocmai de aceea, vectorul pro-european (încă firav) al majorității politice de la Chișinău trebuie consolidat, iar identificarea unei soluții în conflictul transnistrean nu trebuie grăbită până în momentul în care zona din dreapta Nistrului va fi ancorată iremediabil în orbita integrării europene. În acel moment, lucrurile vor fi clare și problema transnitreană va putea fi tranșată. Între timp, Republica Moldova se europenizează, iar un avans mai rapid al Chișinăului spre UE îi va putea aduce o poziție mai bună în negocierile cu Tiraspolul.
Sursa: http://www.catalincornea.ro/2012/05/22/republica-moldova-intre-europenizare-si-transnistrizare/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu