Acest blog isi propune promovarea obiectivelor turistice din judetul Covasna

sâmbătă, 24 aprilie 2010

Prinţul Charles îşi pregăteşte o reşedinţă în Covasna

Printul Charles

Foto: Antena 3

Se pare că moştenitorul tronului britanic îşi pregăteşte o nouă reşedinţă într-o zonă izolată din Transilvania. Atât de izolată, încât singurii vecini i-ar fi urşii. Dar, pentru prinţ, intimitatea e sfântă.

În urmă cu doi ani, prinţul a vizitat Micloşoara. A doua zi după sosire a făcut o excursie prin pădure.

Aşa ar fi descoperit domeniul pe care, acum, se aude că şi-ar dori să-şi stabilească reşedinţa din Covasna.

Ascuns între dealuri, locul e visul oricărui pasionat de natură.

Nu are nici curent, nici canalizare şi nici semnal la telefonul mobil, dar are multă linişte, intimitate.

În jurul proprietăţii, cât vezi cu ochii, nu se întrezăreşte nicio aşezare omenească. Din loc în loc, poţi găsi urme lăsate de vietăţile pădurii. Acolo, în munţi, e casa urşilor, nu a oamenilor. Cel mai apropiat sat e la 20 de kilometri depărtare. Iar drumul e o adevărată aventură.

Drumul este presărat de cratere adânci. Singurele vehicule care pot pătrunde în zonă sunt tractoarele. Şi asta când pământul e uscat.

Se ştie, însă, prinţul are o slăbiciune pentru locurile neatinse de mâna omului. Iar Transilvania nu e doar o destinaţie de vacanţă pentru el.

Stră-stră-stră-bunica Reginei Angliei, Contesa Claudia Rhedley venea din localitatea mureşeană Sângeorgiu de Pădure. Acum stră-stră-stră-nepotul ei, prinţul Charles pare să se fi îndrăgostit de România.

Observator

Sursa: Antena 3

marți, 20 aprilie 2010

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi cel al Senatului, Mircea Geoană, vor să amenejeze un parc în jurul Palatului Parlamentului

Anastase vrea să dărâme zidurile din jurul Palatului ParlamentuluiRoberta Anastase a anunţat luni că va depune un proiect de lege care să vizeze dărâmarea gardului Parlamentului. Preşedintele Camerei Deputaţilor a declarat, pentru NewsIn, că proiectul tehnic va fi elaborat în circa două săptămâni, însă punerea în aplicare a acestuia depinde de costurile implicate, având în vedere situaţia economică actuală.

"Se lucrează în prezent la proiectul tehnic, sperăm ca el să fie finalizat în două săptămâni. Se caută soluţiile pentru îndepărtarea gardului şi amenajarea unui parc, în care oamenii să aibă acces. Se evaluează costurile, aspectul estetic dar şi problemele ce ţin de alunecările de teren", a explicat Anastase.

Principalul inconvenient în vederea începerii lucrărilor îl reprezintă banii. "Să vedem costurile, să vedem din ce finanţăm lucrarea, ţinem cont şi de situaţia actuală", a spus Anastase. Şefa Camerei a mai precizat că a discutat cu parlamentarii inclusiv despre posibilitatea construirii unui muzeu al comunismului în interiorul Palatului Parlamentului.

Propunerea preşedintelui Camerei are susţinerea şefului Senatului. "Nu cunosc în Europa vreun Parlament care să fie înconjurat de ziduri", a spus Mircea Geoană.

De asemenea, turiştii care vizitează Casa Poporului vor avea in curand la dispoziţie trei telescoape pentru a vedea cât mai de aproape, frumuseţile Capitalei. Instrumentele vor fi amplasate pe terasa Parlamentului şi vor fi incluse în circuitul turistic.

Sursa: Covasna Turism cu referinta la Realitatea TV