Potrivit reprezentantului firmei executante, Aurel Dragomir, clădirea veche este aproape gata și din suma de 100.000 de lei cât au primit pentru continuarea lucrărilor vor realiza tencuielile interioare și exterioare, podelele și altele, urmând ca ulterior să facă demersuri pentru a mai obține 150.000 de lei pentru construirea anexei aferente
Clădirea primei școli românești – aflată în patrimoniul MNCR – a fost ocupată timp de câțiva ani de romi, fiind redată Muzeului abia în vara anului 2006, după ce Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei a construit în doar 7 zile o casă pentru cele două familii de romi care stăteau aici.
Atestată documentar în anul 1799, Prima Şcoală Românească din Sfântu-Gheorghe a fost identificată pe baza izvoarelor documentare din fondul arhivistic Trei Scaune de la Direcția județeană a Arhivelor Naționale din județ şi a unor documente păstrate în arhivele bisericilor. Istoria acestei şcoli este strâns legată de istoria bisericii româneşti din zonă, întrucât a luat ființă sub aripa acesteia. De altfel, primii învățători au fost în mare parte preoți.
Înainte de finalizarea clădirii, cursurile şcolare se țineau în casa grănicerului secui Dants Ioan, iar potrivit documentelor „Şcoala Confesională Ortodoxă din Sfântu-Gheorghe era frecventată alături de ortodocşi şi de reformați sau romano-catolici“, fiind considerată o şcoală bună.
Şcoala confesională ortodoxă a funcționat până în anul 1873, când a fost închisă, iar din anul următor elevii români de origine ortodoxă au frecventat şcolile comunale de stat în limba maghiară. În perioada 1930-1940, prin decizia Primăriei Sfântu Gheorghe, „terenul din fața bisericii şi şcolii confesionale a fost amenajat ca parc“, iar clădirea şcolii locuită de diferiți chiriaşi. Ulterior, din 1960, în localul fostei şcoli confesionale ortodoxe a funcționat şcoala pentru romi, în 1966 imobilul a fost întabulat în favoarea Statului Român, în administrarea operativă a Întreprinderii de Gospodărire Orăşenească Sfântu Gheorghe şi închiriată la două familii din zonă, mutate acum câțiva ani în casa construită de Episcopie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu