Acest blog isi propune promovarea obiectivelor turistice din judetul Covasna

duminică, 29 martie 2015

Logica ministrului delegat

reCrearea poziţiilor de ministru delegat a fost de la bun început un simplu exerciţiu de împărţire politică a unor funcţii pe care trebuia să le pui titlul de „ministru”. Aşa cum am subliniat şi în articolul „Să ne ferim de reformatori!”, cei care se perindă regulat pe la conducerea instituţiilor publice nu au obiceiul să se consulte cu specialiştii din respectivele instituţii sau cu cei din afară, ci ei cred despre ei că ştiu foarte bine ce au de făcut în momentul în care vor ajunge prin jocul politic „la putere”. 

Dacă s-ar fi consultat ar fi aflat că este corect să avem miniştrii delegaţi într-un singur caz, în cazul instituţiilor centrale care nu sunt ridicate la rang de minister, care sunt în subordinea premierului prin SGG-Secretariatul General al Guvernului şi care instituţii, deşi nu sunt ministere (sunt autorităţi naţionale, de exemplu) sunt pentru o perioadă de timp o prioritate naţională şi pentru acea perioadă, premierul are nevoie de un om de rang foarte înalt (mai înalt decât secretarul de stat care conduce autoritatea naţională respectivă), un ministru, care să îi raporteze direct şi periodic. Acest înalt demnitar însărcinat de premier cu o misiune deosebită poate fi ministru delegat.

În orice alt caz, adică atunci când îţi propui să spargi un minister sau să ai doi miniştrii, unul plin şi altul delegat într-un minister, pentru a da nişte funcţii de ministru unor oameni, vorbim de o antireformă.

De ce să vrei să plantezi o umbră în coasta unui ministru, umbră (ministrul delegat) care să zică şi ea ceva pe subiectele delegate şi care practic să şubrezească autoritatea ministrului plin?

De ce să vrei în alte cazuri să mergi mai departe, adică ministrul delegat chiar să spargă ministerul şi „să fugă în libertate” cu un anumit departament din minister? De ce? Pentru ca, pe lângă acel „delegat” suplimentar să trebuiască să creăm o nouă structură administrativă pentru departamentul „fugit”, să mai inventăm şi un secretar general separat, un secretar general adjunct separat, o direcţie juridică seprată, o direcţie de resurse umane separată, o direcţie de buget-finanţe separată…. organigrama_departament_apeNu este complet aiurea? Nu este antireformă? Nu este complet aiurea ca, după câțiva ani în care te-ai chinuit să pui pe picioare departamentele „fugite” din ministere să îţi schimbi radical opinia? 

Vă repet, să ne ferim de reformatori! 

Detalii: www.CatalinCornea.ro